Istorie, memorie, memorial. Cum se construiește un miracol

Istorie, memorie, memorial. Cum se construiește un miracol

prefață de Ana Blandiana

editor Ioana Boca

Fundația Academia Civică, 2017

carte apărută postum

 

Există oare ceva mai opus morții decât o carte? Există vreun vas în care viața să poată fi turnată mai cu grijă, adică fără să se risipească și să curgă pe de lături, luând cuminte forma cărții în care a fost turnată? Există ceva mai în stare decât o carte să transforme moartea în posteritate?
Iată, această carte conține o bună parte a vieții lui Romulus Rusan din ultimele două decenii, acea parte formată și din zilele săptămânii și din weekenduri, și din orele zilelor și din orele nopților, acea parte din cauza căreia nu avea timp să meargă nici la doctori, nici la concerte, nici să-și întâlnească prietenii, nici să-și deschidă manuscrisele lite-rare, pentru că prioritară era întotdeauna munca la Memorial, din ce în ce mai solicitantă pe cât trecea timpul.

… Am fost întotdeauna cu toții convinși că realizarea Memorialului Victimelor Comunismului, în condițiile în care a fost realizată, este nu atât o victorie, cât un miracol.
Am îndrăznit să formulez această concluzie în titlul volumului pe care în modestia lui, cu siguranță autorul nu și l-ar fi permis.
Dumnezeu să-l răsplătească, adăugându-i vieții de apoi posteritatea.

Ana Blandiana

Istorie, memorie, memorial. Cum se construiește un miracol