Românul este și în prezent un cetățean care locuiește o zonă periculoasă a Europei”
Dialogul cu scriitorul Romulus Rusan a fost, în esența lui, o extraordinară lecție de istorie. Tonul cald, de o incontestabilă probitate, a dat viață, rând pe rând, celor mai importante chestiuni politice ale momentului: comunizarea Europei, modificarea profilului cultural al bătrânului continent prin absorbția migratorilor orientali, poziția prudentă a României, dar și primejdia ștergerii identității noastre naționale prin așa-zisele politici corecte ale occidentalilor.
Oameni De Poveste: Două milioane de români sunt victime directe ale comunismului. Se vorbește și se cunoaște însă foarte puțin în legătură cu acest capitol dramatic al istoriei noastre. De ce?
Romulus Rusan: Se cultivă o politică a amânării, până când cei care vor adevărul se plictisesc și renunță.
Care ar fi interesul?
Să se șteargă trecutul, pentru ca cei vinovați să moară în patul lor. Și Pleșiță (n.r. – general român care a condus Direcția de Informații Externe între 1980 și 1984. Torționar comunist, n-a fost niciodată tras la răspundere pentru faptele sale), și aproape toți ceilalți torționari au rămas nepedepsiți.
Mai mult, le-au urmat la conducerea statului fiii, nepoții, rudele…
Absolut.
Comunitatea occidentală, ahtiată după forță de muncă ieftină, a dus la o masivă absorbție de populații. Problema este că această masă umană va modifica substanțial și definitiv profilul cultural al Europei
Aceste lucruri se întâmplă într-un anumit context politic. Ce părere aveți despre comunizarea blândă a Europei? Care e viitorul bătrânului continent? Ne orientalizăm?
Chestiunea migrațiilor este foarte clară. Oamenii care se scurg din Orient spre Europa au fost chemați, n-au venit de capul lor. Au fost invitați aici. Nici nu mai contează că în mijlocul acestor oameni amărâți se ascund și teroriști. Comunitatea economică a occidentalilor, ahtiată după forță de muncă ieftină, a dus la această absorbție de populații. Problema este că această masă umană va modifica substanțial și definitiv profilul cultural al Europei. Pentru a-și conserva privilegiile și confortul, occidentalii acceptă, tacit, pierderea propriei identități. La toate acestea se adaugă și valorile înrădăcinate ale creștinismului, care îndeamnă la toleranță, la înțelegere. Inclusiv occidentalii care nu merg la biserică au inoculată această idee de toleranță, nu văd pericolul ancorat în realitatea imediată.
Dialogul cu Romulus Rusan a avut loc in incinta Muzeului Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, din strada Luis Calderon, nr 66, București
România unde se situează? Agreează politica promovată de Europa?
România este de partea celorlalte țări care au trecut prin comunism și care, vrând-nevrând, au înțeles mai bine lucrurile. Au trăit o dictatură, cunosc chichițele politicienilor, așadar sunt mult mai vigilenți. Sincer mă tem de o fractură între Estul și Vestul Europei, între cele două tipuri de civilizații – cea a autostrăzilor și cea a hârtoapelor.
Teoretic tindem – și asta dintotdeauna – către Vest. Și bieții daci, după ce au fost cuceriți de romani, tot spre Vest au privit
Limita dintre civilizații. Cheia e la Rusia
Fracturi au existat dintotdeauna. Dar n-ar trebui întreținută o barieră între Europa și Orient, în cadru mai larg – între Vest și Est? Unde ar trebui ridicată această frontieră?
De Gaulle (n.r. – Charles de Gaulle – general și om politic francez) o vedea undeva pe Urali, pe o linie de la Atlantic la Urali. Consider că era îngăduitor. Bine, depinde de situația politică. Rusia este un colos care poate fi distrugător sau mai puțin distrugător. În timpul lui Hrușciov părea să fie mai îngăduitor cu țările-satelit. Până la urmă însă acest colos a zdrobit revoluția maghiară. Apoi, a vrut să ducă rachete în coasta SUA. A fost o criză majoră a anilor ‘60. Rusia își arăta din nou colții. Cuba nu era comunizată atunci, Fidel Castro era un rebel, dar unul provenit dintr-o familie aristocratică. Eh, rușii l-au luat sub aripa lui, l-au convins cu ajutoare, cu sprijin…La fel au procedat și cu alte state sud-americane. Un ocol al pământului de la Pacific la Pacific.
Refuzul lustrației a făcut parte tot din stratagema ștergerii trecutului, pentru că astfel au putut să se replieze urmașii comuniștilor. Deci, românul vrea să fie occidental, dar e foarte greu în condițiile acestea
România va rămâne în sfera de influență a Rusiei sau ne vom desprinde total și ne vom alipi Vestului?
Teoretic tindem – și asta dintotdeauna – către Vest. Și bieții daci, după ce au fost cuceriți și apoi părăsiți de romani, tot spre Vest au privit. Poporul român a păstrat câte ceva din dârzenia dacilor. Ca romani, însă, suntem precum occidentalii de acum… De-a lungul istoriei, n-am reușit să scoatem capul, migrațiile ne-au dat mereu înapoi spre codru, spre munte (ca o paranteză – când am făcut eu școala, se numeau năvăliri, nu migrații). În fine, românul este și în prezent un cetățean care locuiește o zonă periculoasă a Europei. Am fost înconjurați dintotdeauna de mari puteri – Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Polonia, Rusia – am fost împiedicați să ne exprimăm. Ne și diferențiam prin originea latină… Am căpătat, în timp, și un complex de inferioritate care a condus, la rândul lui, la politica de supunere. „Capul ce se pleacă, paloșul nu-l taie” a devenit politică de supraviețuire. Pe de altă parte, există o mândrie națională și ar fi păcat s-o pierdem tocmai acum, prin manevre politic-corecte – cu degradarea manualelor, cu ștergerea trecutului, cu respingerea lustrației. Respingerea de azi a lustrației face parte tot din stratagema ștergerii trecutului, pentru că astfel au putut să se replieze urmașii comuniștilor. Ce să vă spun?, românul vrea să fie occidental, dar e foarte greu în condițiile acestea.
Două perioade comuniste, cu ruși și fără ruși
Cum ați rezuma, în câteva fraze, perioada comunistă din România?
Sunt două perioade: prima e cea a ocupației sovietice, din ‘44 până-n ‘58. Rușii trebuiau să se retragă mult mai devreme – România era considerată un coridor spre Austria, care era și ea parțial ocupată de ei. Dar nu s-a eliberat nici partea austriacă, până-n ‘55. Sub acest pretext, au rămas și la noi, unde au preluat tot ce era economic în țară, inclusiv fostele societăți româno-occidentale, sondele române-americane, româno-englezești, româno-belgiene de pe Valea Prahovei. Au fost luate de nemți și exploatate în timpul războiului, apoi au venit rușii și au făcut sovromurile, prin care au furat tot ce era de furat. A fost o dominație cruntă, mai ales până la moartea lui Stalin. A venit la rând o scurtă perioadă de destindere, după Convenția de la Geneva, când s-a făcut o înțelegere privind drepturile omului, ca o condiție a admiterii țărilor comuniste în Organizația Națiunilor Unite. Se întâmpla în ’55. Atunci s-a liberalizat Gulagul și s-a destins un pic viața socială. A urmat o amnistie parțială, când s-a desființat și Sighetul ca unitate de detenție politică. La o treime din deținuți li s-a dat drumul, o treime a fost dusă în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu – e cazul lui Corneliu Coposu – , iar o treime a fost mutată în alte închisori, în special în cea de la Râmnicu-Sărat – cazul lui Ion Mihalache sau al lui Rădulescu Pogoneanu. S-a mai respirat puțin. După revolta din Ungaria, însă, când rușii au intrat cu tancurile și au distrus tot în cale, s-a strâns șurubul și la noi. După ‘56 au început arestările, de studenți mai ales…
Apoi?
O dată cu retragerea rușilor, în ’58, a început cea de-a doua perioadă represivă. Am devenit mai sovietici decât rușii. Doar în Albania era mai rău. A venit un nou val de arestări, nu mai erau primiți la școală copiii de preoți, s-a forțat colectivizarea. Au fost arestați mii de preoți, mii de învățători, mai ales din mediul rural, pe motiv că nu sprijineau colectivizarea. Era împușcat câte un țăran în fiecare sat răzvrătit, pentru a-i speria pe ceilalți care se opuneau colectivei. Se pregătea ruptura din ’64. În aprilie, Partidul Muncitoresc Român a votat o declarație prin care își anunța independența față de orice centru hegemonic de putere (referirea era la U.R.S.S. și la China maoistă). Pentru a semna acorduri cu Franța, cu America și cu alte state occidentale, comuniștii români au fost obligați să elibereze deținuții politici. Astfel, ultimii 17.000 de deținuți politici au fost grațiați.
Internetul și facebook-ul scurt-circuitează legătura interumană. Dai like, dar, de fapt, habar n-ai cine e de partea cealaltă a monitorului. Ne rupem și de trecut, și de prezent. Devenim niște roboți
De ce a fost omorât Gheorghiu-Dej
Ce-a urmat?
În 1965 a fost, se spune, „lichidat” Gheorghe Gheorghiu-Dej. Venea de la Moscova, unde se împotrivise politicii de împărțire pe zone economice. România trebuia să fie, alături de Bulgaria, un stat agricol în cadrul C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc – organism înființat de URSS în 1949). Cehia și Ungaria trebuia să fie state industriale, Polonia trebuia să ofere energie, pentru că avea mult cărbune. În fine, a murit Dej, a venit Ceaușescu, au mai fost câțiva ani de miere, Ceaușescu a început să viziteze țările capitaliste, să realizeze legături economice. În iulie 1968 a condamnat invadarea Cehoslovaciei. Dar – fatidic – totul trebuia să aibă un sfârșit: în 1971, după o vizită în China și Coreea de Nord, s-a molipsit de „revoluția culturală” chineză, de cultul personalității lui Kim Ir-sen, la Phenian, și de aici a început decăderea pe care o cunoaștem, din păcate cu toții, a unui vis de libertate și civilizație.
„Nu mai avem istorie națională!”
Un subiect sensibil, asupra căruia scriitorul Romulus Rusan se apleacă întotdeauna cu responsabilitate, este legat de modul în care se predă în școlile noastre istoria. „Am comparat mereu sistemul de învățământ de la noi – și din Est, în general -, cu un drum plin de hârtoape și de cotituri. Pe când în Occident sistemul este precum o autostradă. Dar să nu credeți că în școlile din Vest se aprofundează ceva. Se învață tot pe sărite, punându-se accentul pe marile evenimente, pe cele care reprezintă motive de mândrie națională. Francezii sar de la Vercingetorix la Războaiele religioase, apoi la Iluminism și la Revoluția Franceză. Se merge pe tronsoane mari. Total diferit de felul în care am învățat noi. Chiar și în comunism (excluzând nenumăratele falsuri) metoda pedagogică era mai coerentă, mai apropiată de continuități și de detalii. Știam despre Alexandru cel Bun, despre Brâncoveanu, despre Avram Iancu… Acum nu se mai spune nimic despre ei sau, poate, doar două-trei rânduri. În plus, și puținul acela este amestecat cu alte episoade disparate din trecutul altor țări. Practic, acum, nu mai avem o istorie națională. Nici măcar în facultăți nu se mai studiază istoria așa cum ar trebui. Se evită conflictele armate, se vorbește și se învață mai mult despre politicile și negocierile de pace. Se poate observa acest lucru din tematica multor diplome de licență.
Despre roboți și pierderea identității
Cum ne pierdem identitatea? Romulus Rusan e prompt: „Internetul și facebook-ul scurt-circuitează legătura interumană. Dai like, dar, de fapt, habar n-ai cine e în partea cealaltă a monitorului. Ne rupem și de trecut, și de prezent. Devenim niște roboți. Mai ales că mijloacele de comunicare se schimbă foarte repede, sunt tot mai atractive, se perfecționează tehnic. Până și banala telecomandă, care te scutește de minimul efort de a deschide televizorul, te dezumanizează. Prin comoditatea tehnică, totul se automatizează. Astfel ne pierdem identitatea, sufletul”.
„Devenim niște agramați”
Scriitorul Romulus Rusan este revoltat de tendința din învățământ, care vizează reducerea orelor de istorie, de limba română, de latină: „Manualele actuale -întortocheate, sterile – bulversează inclusiv profesorii. Observ că se va reduce și numărul orelor de gramatică. Devenim, ușor-ușor, un popor de agramați, de la parlamentari până la omul modest, de pe ultima treaptă a societății”. Dar nu este și vina intelectualilor, care nu se implică în treburile cetății, preferând să se lase reprezentați de oameni precum Gigi Becali? Romulus Rusan își păstrează calmul: „Am vrut să facem, de exemplu, în luna martie, o manifestație, pentru a cere îmbunătățirea manualelor și creșterea numărului orelor de istorie. Cred că n-ar fi venit o sută de oameni. Am apelat chiar și la cei care au fost în Piața Universității după tragedia de la Colectiv… Manifestația nu s-a mai ținut. Fiecare așteptăm să continue lupta altcineva”. (foto: evz.ro)
Carte de vizită
- Data nașterii: s-a născut la 13 martie 1935, la Alba Iulia
- Starea civilă: căsătorit cu poeta și scriitoarea Ana Blandiana
- Studiile și cariera: Este absolvent al Institutului Politehnic din Cluj (1958). A publicat două volume de proză scurtă (premiul Uniunii Scriitorilor, 1982), cinci volume de eseuri, reportaje şi interviuri cu personalităţi culturale, trei volume de critică cinematografică și patru cărţi de călătorie („America Ogarului cenuşiu”, „O călătorie spre Marea Interioară” – trei volume)
- – După 1989, conduce biroul de presă al Alianţei Civice (1990-2001) şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului (din 1993)
- – Este co-fondator, alături de Ana Blandiana, al Fundației Academia Civică și al Memorialului Sighet. A editat 45.000 de pagini de studii de istorie recentă și a realizat peste 50 de expoziţii privind istoria României şi a statelor est-europene în perioada 1945-1989
Interviu liber de orice prejudecăți cu scriitorul Romulus Rusan